Această dietă poate fi o diversificare interesantă în aventura noastră culinară de până acum. Baza piramidei sud-americane o constituie legumele şi fructele, pâinea cu seminţe şi pastele. La acest nivel al piramidei componentele provin din cele două Americi, de exemplu: porumbul, cacao, roşiile, ardeiul chilli sau cartofii, precum şi cele aduse în America de către colonişti cum ar fi: măslinele, soia, vinetele, dovleceii, portocalele sau kiwi. Dieta sud-americană poate avea o influenţă benefică asupra sănătăţii noastre, dar ne face totodată să avem o bună dispoziţie, datorită cantităţii de energie exotică pe care o aduce cu sine.
În primul rând - mişcareaCel mai important element al dietei este mişcarea fizică. Trebuie să fii pregătit pentru schimbarea modului de viaţă şi pentru a acorda mai multă atenţie antrenamentului. Fără practicarea sportului, alergare sau dans, dieta sud-americană îşi pierde sensul.
Exoticul pe farfurieAşa cum am amintit, în dieta sud-americană foarte importante sunt legumele şi fructele. Ele constituie baza. Se preferă totodată consumul mare de paste, nuci şi pâine cu seminţe. Aceste elemente ar trebui să se afle în orice mâncare. Odată pe zi ne putem permite carnea de pasăre, peştele sau produsele lactate. În mod categoric la dulciuri, ouă şi carne ar trebui să recurgem foarte rar. Se recomandă consumarea lor nu mai des de o dată pe săptămână.
Câteva recomandăriDieta interzice consumul de alcool în mari cantităţi, în schimb se pune accent pe consumul mare de apă. Un element important al dietei îl constituie fructele ca şi gustare frecventă. Te poţi îndulci de câteva ori pe zi cu papaia, ananas, guava sau mango.