În urmă cu doar câteva decenii, introducerea alimentelor solide în dieta bebelușilor era recomandată chiar și la vârsta de 3 luni. Numeroasele studii întreprinse între timp au arătat că la o vârstă atât de fragedă diversificarea poate aduce câteva pericole care nu sunt de neglijat. Sunt totuși și pericole ușor de evitat dacă începem diversificarea începând cu vârsta de 6 luni.
De ce diversificareCeea ce majoritatea specialiștilor pediatri și nutriționiști recomandă este ca alimentația copilului să fie diversificată la un moment dat, chiar și dacă aceasta se bazează exclusiv pe foarte hrănitorul lapte matern. Motivul este că laptele sau preparatele de lapte nu mai acoperă necesarul nutritiv începând cu vârsta de aproximativ 6 luni. Aceasta este și etapa din dezvoltarea sa când este capabil și știe cum să mestece și să înghită alimente mai consistente. Pe scurt, copilul este pregătit pentru gusturi și arome noi, ceea ce înseamnă că i se pot introduce treptat în dieta zilnică și alte alimente pe lângă lapte. Există numeroase informații și chiar cărți dedicate celor mai bune practici pentru diversificarea alimentației copiilor de sub un an.
Principiile de bază ale diversificăriiEste recomandat ca înainte de orice să ne informăm despre principiile de bază ale diversificării. Pe scurt, acestea sunt: Principiul priorității. Alimentul nou introdus va avea prioritate față de cel existent în dieta copilului. Principiul progresivității. Alimentul nou se va introduce progresiv. Se vor administra cantități care cresc treptat, în timp ce alimentul vechi va fi redus în cantitate. Principiul selectivității. Se introduce un singur aliment, nu îi oferim copilului două alimente deodată. Durata este de 7-10 zile pentru fiecare aliment nou introdus. Dacă alimentul nou nu este acceptat de către sugar, întrerupem administrarea și încercăm din nou după 5 zile. Când administrăm alimentele noi: înaintea laptelui, cu lingurița.
Există și opțiunea ca mâncarea să fie mărunțită sau pisată, iar copilul să se servească singur – așa-numita autodiversificare. Anumiți specialiști consideră că astfel copilul se va obișnui cu textura și consistența alimentelor. S-ar putea, însă, ca pentru majoritatea părinților procesul de curățare de după masă să fie un efort prea mare având în vedere limitările de timp. Cum alegem primele alimente. Depinde de starea sugarului – dacă acesta este eutrofic, adică bine hrănit, normal dezvoltat, atunci vom începe cu supe de legume. În caz contrar, adică dacă este distrofic, este de preferat să folosim făină instant fără gluten, dacă se poate: ovăz, porumb, tapioca, griș, orez etc. Țineți cont: Când introducem alimentul nou, sugarul trebuie să fie sănătos, să aibă scaunele normale. Dacă apar semne de intoleranță la un aliment nou (diaree sau vărsături), atunci acel aliment nu i se va mai oferi. Acesta este și motivul pentru care se oferă un singur aliment pentru aproximativ o săptămână – astfel putem identifica cu exactitate sursa unei alergii sau intoleranțe.
Cum alegem și preparăm mâncareaUn alt aspect important în diversificare este alegerea și modul de preparare a alimentelor. Dacă iubim legumele, avem un avantaj atunci când vorbim despre viitorul copilului pe care îl creștem. Copiii imită și copiază foarte mult comportamentul părinților, așa că părinții au tot interesul să fie văzuți de către aceștia cu o farfurie de mâncare delicioasă și sănătoasă pe masă. În general, alimentele pe care le oferim copiilor trebuie să fie cât mai naturale și neprocesate. Evident, nu se recomandă mâncarea prăjită în ulei, iar zahărul și chiar mierea trebuie evitate în primii ani de viață.
Este cunoscut faptul, dar și surprinzător pentru cei care află acest lucru pentru prima oară, că modul în care preparăm mâncarea are o influență semnificativă asupra cantității de substanțe nutritive pe care aceasta le conține. Cele mai afectate vitamine a căror cantitate scade în timpul pregătirii sunt: vitamina C, majoritatea vitaminelor B - tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic (B5), piridixina (B6), acidul folic (B9) și cobalamina (B12), vitaminele A, D, E și K. De asemenea, scade conținutul de minerale, mai ales cel de potasiu, magneziu, sodiu și calciu.
Avantajele și dezavantajele gătitului la aburPentru mâncarea pe care o servim sugarilor specialiștii recomandă ca metodă de preparare termică fiertul sau prepararea la abur. Legumele sunt o sursă excelentă de vitamina C, însă o foarte mare parte se pierde prin fierbere în apă. De fapt, s-a descoperit că fiertul elimină cea mai mare cantitate de vitamina C – până la 50%. Și vitaminele B pierd un procent semnificativ din conținut prin fierbere, chiar și până la 60%. Partea bună este că dacă vom consuma lichidul care se scurge din aceste legume, organismul nostru se va bucura de 100% din minerale și 70-90% din vitaminele B. O alternativă excelentă la fierberea alimentelor este prepararea la abur. Studiile arată că această metodă păstrează vitamina C în proporție de aprox. 90% în cazul legumelor precum broccoli, spanac sau salată. În general, substanțele nutritive care sunt solubile în apă și care sunt sensibile la căldură sunt cel mai bine păstrate prin prepararea la abur. Singurul inconvenient la această metodă este că, pentru a pregăti cantități mai mari fără ca acestea să-și piardă gustul sau fără ca gusturile să se amestece, veți avea probabil nevoie de un aparat de gătit cu abur. Acesta ocupă spațiu și deși este ușor de instalat și folosit, necesită să alocați timp pentru preparare și întreținere – spălare, depozitare, instalare etc.
Soluția practică pentru părințiO soluție excelentă pentru a avea mereu la îndemână preparate delicioase pentru cei dragi într-un timp foarte scurt sunt legumele congelate din gama Vapeur. Acestea sunt legume deja pregătite la aburi, sunt 100% naturale, fără conservanți, congelate iar rapiditatea servirii se datorează și faptului că nu necesită decongelare. Puteți alege o varietate de legume deja pregătite la aburi recomandate pentru sugari datorită conținutului crescut de vitamine, fibre și minerale. De la mazăre verde boabe și broccoli, la fasole verde congelată, toate pot fi folosite chiar din prima lună de diversificare. Chiar și fasolea galbenă este recomandată într-o fază mai avansată, când sistemul digestiv al copilului este mai dezvoltat. Odată ce ați introdus două din cele trei ingrediente, puteți încerca și amestecul de legume Royal Mix (conopidă, broccoli și morcovi rondele). Întreaga gamă de legume deja pregătite la aburi Vapeur este o sursă excelentă de substanțe nutritive pentru întreaga familie și pot fi folosite în rețete pentru toate gusturile. Un stil de viață echilibrat este recomandat pentru întreaga familie, iar legumele Vapeur sunt un punct de pornire excelent atunci când căutăm idei de rețete savuroase pentru copii. Putem avea mese savuroase în familie chiar și în timpul procesului de diversificare alimentară.
Sugarii cresc repede sau cel puțin aceasta este impresia majorității părinților - zilele trec mai repede când avem în grijă copii la vârste fragede. Iar când aceștia vor crește având adoptate obiceiurile alimentare sănătoase datorită exemplului pe care l-ați oferit în familie, atunci veți ști că i-ați oferit cu adevărat inspirație pentru viață.