Numărul dietelor care promit pierderea substanţială a kilogramelor în plus creşte de la o zi la alta. Dacă până acum te-ai informat cu privire la diferite regimuri sau diete, a venit momentul să afli şi câte ceva despre noul regim Rina, una dintre cele mai populare din întreaga lume . Această dietă are la bază principiile disocierii alimentaţiei despre care cu siguranţă ai mai auzit, iar nutriţioniştii spun că procesul de slăbire continuă şi după cele 90 de zile de dietă.

Pe parcursul celor 90 de zile ale dietei Rina, poți slăbi până la 25 de kilograme, ceea ce înseamnă o scădere normală de 1,5-1,8 kilograme pe săptămână.

Având la bază principiul disocierii mâncării, alimentele sunt împărţite în patru grupe de bază, în funcţie de nutrienții pe care îi furnizează organismului. Astfel, ai patru tipuri de zile de dietă din punct de vedere al combinării alimentelor, care se repetă pe parcursul celor trei luni. În schimb, micul dejun este mereu același, format din fructe, iar cina jumătate din meniul prânzului.

Ziua 1: Prima zi a regimului este bazată pe proteine. Ea cuprinde mese bazate pe carne de pui, curcan și pește, fiartă sau pregatită pe grătar, neapărat fără ulei. Pe lângă carne, poți mânca 3 ouă fierte și diverse sortimente de brânză. Salata poate completa aceste mese, în orice cantitate, precum și o singură felie de pâine și o supă.

Lactatele se pot consuma doar în această zi.

Ziua 2: Este ziua cu amidon sau ziua legumelor. Pe lângă micul dejun care constă în fructe, mesele tale trebuie să conțină cât mai multe tipuri de legume (fasole, mazăre, linte, morcovi, cartofi şi altele) fierte la abur sau înăbuşite, condimentate cu sos de roşii, sau cu verdeţuri.

Ziua 3: Ziua carbohidraților. În această zi îți permiți să consumi, după fructe, diverse tipuri de paste fierte și chiar pizza, la care poți adăuga sosuri de tomate și legume în cantități mici.

La cină te poți îndulci cu ciocolată neagră sau poți consuma produse de patiserie . Mai poți mânca o felie de tort și chiar înghețată. Atenție! Nu ai voie mai mult de 3 linguri.

Ziua 4: În această zi toate mesele tale vor fi formate din fructe de orice fel, pe care trebuie să le consumi la fiecare două ore, pe parcursul întregii zile. Poţi să bei şi sucuri de fructe, atât timp cât sunt neîndulcite.

După cele patru zile de regim repeta totul respectând ordinea indicată.

Un alt aspect important al acestui regim este şi faptul că în trei din cele 90 de zile, şi anume în zilele 29, 58 şi 87, după ziua de fructe, trebuie să se consume doar apă. Dacă ți se face foame şi crezi că nu o să te abții de la ronţăit, poți prepara o supă uşoară de legume sau un suc de fructe sau de legume proaspete.

Pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară, nutriţioniştii recomandă să se bea cel puţin 2 litri de apă pe zi.