Stilul de viață sedentar, cât și dietele dezechilibrate, pot duce la acumularea de toxine în celulele organismului. Acești agenți nocivi ne poluează corpul și scad eficiența funcționării acestuia. Dacă nu sunt eliminați, pot provoca chiar îmbolnăvirea.

Postul de orice fel te poate ajuta să cureți organismul de toxinele nedorite. Modul de funcționare al acestor intervenții este unul simplu. Practic, organismul nostru este echipat deja de la mama natură cu capacitatea de detoxifiere.

Nu există așadar diete magice, sau produse minune care peste noapte repară tot organismul. Ceea ce putem noi face este să lăsăm corpul să se curețe singur, să „ne dăm din calea lui”. În cazul postului, aceasta se traduce prin stoparea ingestiei de alimente și acordarea unui repaus organelor care se ocupă de curățenie: ficatul și rinichii. Nemaiavând de procesat substanțe din exterior, acestea se vor putea concentra pe activități de detoxifiere și refacere internă.

Tipuri de post

Există mai multe tipuri de posturi printre care enumerăm: post intermitent, post religios, post negru, post uscat. Ele pot varia în funcție de cantitatea de mâncare și lichide ingerate cât și ca durată. De regulă, posturi scurte, de maxim 2 zile, pot fi ținute de orice om sănătos.

Sfatul nostru este să consulți un medic sau o clinică specializată ori de câte ori îți propui o astfel de terapie, în special dacă vrei să depășești 2 zile ca durată. Numai un specialist poate avea în vedere afecțiunile sau particularitățile tale și te poate îndruma corespunzător.

Regulile postului
  • Alege zile de weekend pentru post. Vei fi mai relaxat, iar asta ajută procesul.
  • Dormi atât cât îți cere organismul, evită să pui ceasul să sune.
  • Fă o plimbare ușoară sau gimnastică, dar evită efortul intens.
  • Evită certurile și stresul în această perioadă. Psihicul este aflat în strânsă legătură cu fizicul.
  • Dacă ți-ai propus o perioadă de post, planifică-ți îndatoririle sociale în jurul acesteia. Evită să participi la petreceri sau alte activități de genul. Acesta este timpul tău de relaxare, reflexie și refacere.
  • Evită să fumezi în această perioadă, să consumi alcool sau medicamente și suplimente. Dacă urmezi un tratament, te rugăm din nou să îți consulți medicul în legătură cu postul.
  • Înainte de post, scade treptat cantitatea de mâncare și alege mâncăruri ușoare, multe legume și fructe crude. Evită mâncărurile grele precum pizza sau burgerii.
  • Când ai terminat postul, începe alimentarea în mod treptat, limitează-te la fructe sau smoothie-uri în prima zi.
Cum să slăbești în post?

Postul este doar o metodă de detoxifiere a corpului, deci nu poate influența direct o pierdere în greutate. După câteva zile de post vei pierde câteva kilograme, dar, de cele mai multe ori, acestea vor reveni ulterior. În schimb, două zile de post pot fi un punct de plecare benefic pentru schimbarea obiceiurilor alimentare. Stomacul se micșorează și vei avea nevoie de mai puțină hrană ca să te simți sătul.

Chiar și după o perioadă scurtă de post, vei simți aromele naturale mai intens. Fructele și legumele proaspete capătă o aromă mai puternică. Poți începe să condimentezi mai puțin mâncarea și să folosești mai puțin zahăr și sare, iar asta este benefic pentru organismul tău.

S-a dovedit că, după câteva zile de post, ne este mai puțin foame. Ne scade pofta de mâncăruri grele. Preferăm să mâncăm fructe, legume, iaurturi și sucuri. Deci, postul poate fi un moment propice pentru a tranziționa către o alimentație mai sănătoasă și echilibrată.

Câtă apă trebuie să bei?
  • Începe ziua cu o cană de apă.
  • După dușul de dimineață – o cană de ceai de rozmarin, care stimulează circulația. Dacă nu ai rozmarin, alege alt ceai de plante (spre exemplu, hibiscus), fără zahăr.
  • Înainte de amiază – 1-2 pahare de apă, sau 1-2 căni de ceai de plante (de exemplu mușețel sau mentă).
  • La amiază – 1-2 căni de apă.
  • După amiază – 1-2 căni de ceai de plante (poate fi mușețel, mentă, dar nu rozmarin).
  • Seara, însă înainte de ora 7 – 1-2 pahare de apă.
  • Chiar înainte de culcare (între 9 și 10 seara) – o cană de ceai de roiniță, valeriană sau lavandă (sunt sedative și induc starea de somn).